Cine își dispută șefia Băncii Centrale Europene
Klaas Knot, fost președinte al Băncii Centrale din Țările de Jos, este un candidat de frunte pentru conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), fiind considerat doar al doilea olandez care ar putea prelua această funcție, după Wim Duisenberg. Knot a demisionat din funcția sa anul trecut, după un mandat de 14 ani, în care a avut și un loc în Consiliul guvernatorilor BCE.
Candidați principali pentru funcția de președinte al BCE
Pe lângă Knot, alți candidați notabili includ spaniolul Pablo Hernández de Cos, actualul conducător al Băncii Reglementelor Internaționale, și Joachim Nagel, președintele Bundesbank. Deși Knot este favorit, economiștii îl consideră pe Isabel Schnabel, membră a consiliului director de la BCE, cea mai bună alegere pentru a-l înlocui pe Christine Lagarde, al cărei mandat se încheie în octombrie 2027. Lagarde a declarat recent că „sunt mulți candidați foarte buni”, menționând-o și pe Schnabel.
Alte candidaturi și contextul actual
Printre alții menționați ca posibili candidați se numără François Villeroy de Galhau, guvernatorul Băncii Centrale a Franței, și Fabio Panetta, guvernatorul Băncii Centrale a Italiei. Olli Rehn din Finlanda, care a fost anterior aproape de a deveni vicepreședinte al BCE, este de asemenea considerat un candidat. Recent, miniștrii de Finanțe din zona euro l-au nominalizat pe Boris Vujčić din Croația pentru funcția de vicepreședinte, acesta urmând să preia funcția de la Luis de Guindos pe 1 iunie, devenind astfel primul reprezentant din fostul Est comunist în consiliul BCE.
Impactul nominalizărilor viitoare
Nominalizarea lui Vujčić marchează începutul unui proces de doi ani pentru înlocuirea unei părți semnificative a Comitetului executiv al BCE, inclusiv a președintelui Christine Lagarde în 2027. De asemenea, urmează să fie numit economistul șef al BCE și șeful operațiunilor de piață, ceea ce va atrage atenția asupra mai multor țări. De menționat este că, de-a lungul timpului, conducerea BCE a fost dominată de bărbați din patru țări importante ale zonei euro, iar fostele state comuniste din estul Europei nu au avut niciodată un loc în conducerea acestei instituții.
Aceste evoluții sugerează o posibilă schimbare în dinamica puterii economice din cadrul Uniunii Europene și evidențiază oportunitățile de reprezentare pentru economiile mai mici din regiune.
