Provocările deschiderii procedurii secundare de insolvență în România
Aplicarea procedurii secundare de insolvență în România, conform Regulamentului (UE) nr. 848/2015, întâmpină dificultăți juridice semnificative pentru creditorii societăților străine care operează prin sucursale, în special în ceea ce privește noțiunea de „sediu”. Practica judiciară recentă arată că lipsa unei strategii riguroase, care să includă citarea societății-mamă și respectarea mecanismelor de cooperare transfrontieră, conduce frecvent la respingerea cererilor ca inadmisibile.
Aspecte legale relevante
Cadrul european recunoaște principiul protejării intereselor locale prin proceduri secundare, dar aplicarea efectivă depinde de corelarea Regulamentului cu legislația națională și de utilizarea instrumentelor juridice adecvate. O abordare bine fundamentată este esențială pentru protejarea activelor din România și limitarea riscurilor procedurale.
Legislația relevantă include Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale. O provocare majoră constă în determinarea corectă a noțiunii de sediu și gestionarea conflictului dintre aplicarea universală a dreptului statului de origine și protecția activelor locale, având în vedere că sucursalele nu au personalitate juridică proprie.
Deschiderea procedurii secundare de insolvență
Deschiderea unei proceduri secundare în România oferă creditorilor locali un mecanism de protecție a creanțelor. Conform Regulamentului 848/2015, aceasta permite aplicarea unor măsuri de conservare imediate, asigurând integritatea masei credale pentru antreprenorii români. Inițierea acestei proceduri facilitează cooperarea judiciară transfrontalieră, oferind transparență în procesul de verificare a declarațiilor de creanță.
Respingerea cererilor de procedură secundară
Cererile formulate de creditorii români pentru deschiderea procedurii secundare sunt adesea respinse ca fiind împotriva unei persoane fără capacitate de folosință. Instanțele subliniază că aplicabilitatea directă a Regulamentului este posibilă doar dacă cererea este formulată împotriva societății-mamă, ca titulară a patrimoniului de pe teritoriul statului membru.
Sucursala este considerată un dezmembrământ fără personalitate juridică, iar starea de insolvență se verifică exclusiv prin raportare la entitatea principală. Majoritatea instanțelor confirmă că lipsa capacității de folosință a sucursalei duce la respingerea cererilor, impunând o strategie procesuală riguroasă pentru citarea corectă a societății-mamă.
Strategia procedurală recomandată
Pentru a evita respingerea cererii de deschidere a procedurii secundare, se recomandă formularea acțiunii direct împotriva societății-mamă din statul membru unde se află centrul intereselor principale (COMI). Este esențial ca citarea să se realizeze atât la sediul principal al debitoarei, cât și la sediul sucursalei din România. Judecătorul sindic trebuie să notifice imediat practicianul străin sau debitorul în posesie, oferindu-le ocazia de a fi audiați.
Pentru o protecție sporită, creditorii pot solicita măsuri de conservare urgente, precum blocarea înstrăinării activelor debitoarei aflate pe teritoriul României. Aceste măsuri vizează conservarea patrimoniului local și protejarea intereselor creditorilor români până la soluționarea cererii de deschidere a procedurii de insolvență.
Concluzie
Procedura de insolvență pentru societățile străine cu sediu secundar în România este complexă și necesită o armonizare atentă între Regulamentul (UE) 848/2015 și legislația națională pentru a depăși obstacolele legate de capacitatea de folosință a sucursalei. Succesul cererii de deschidere a procedurii secundare depinde de o strategie procedurală riguroasă, care include citarea corectă a societății-mamă și solicitarea măsurilor de conservare a activelor locale.
